Probele găsite de anchetatori în cazul Caracal ridică noi semne de întrebare. Potrivit Mediafax, surse judiciare au precizat că, la prima verificare a mașinii lui Gheorghe Dincă a fost găsită o poșetă albastră. Geanta nu aparține, însă, Alexandrei Măceșanu și nici Luizei Melencu. Acest aspect a fost confirmat și de către Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei.
COSMINA STOIAN, reporter ”Pe lângă geanta albastră, în mașina lui Gheorghe Dincă ar fi fost găsiți și doi cercei, însă, doar unul îi aparținea Alexandrei Măceșanu, mai susține Alexandru Cumpănașu. Mai sunt, însă, aspecte care trebuie clarificate de anchetatori. De exemplu, la momentul dispariției, Luiza avea un rucsac, de negăsit până acum.”
În timpul perchezițiilor, pe proprietatea presupusului criminal în serie, Gheorghe Dincă, au fost găsite oase umane. În urma analizei realizate la Institutul Național de Medicină Legală, s-a stabilit că oasele au ADN-ul Alexandrei Măceșanu. În schimb, analizele ADN efectuate asupra oaselor găsite în pădure, despre care Dincă susținea că ar fi ale Luizei Melencu, nu au avut un rezultat cert. Directorul Institutului Național de Medicină Legală, George Curcă, a anunțat că rapoartele transmise către D.I.I.C.O.T. în cazul Caracal sunt preliminare, deoarece expertiza continuă pe rămășițele identificate. El subliniază că toate oasele sunt în curs de reanalizare, chiar dacă sunt în stare avansată de degradare. Reacția șefului INML vine după ce D.I.I.C.O.T. a anunțat sâmbătă că specialiștii I.N.M.L. nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă. Astfel, procurorii au retrimis I.N.M.L. dispoziție de refacere a analizei.
Fraudă uriașă în domeniul deșeurilor! Șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor au fost depistate cu nereguli grave de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul A.N.A.F..
Anchetă în cazul trenului Regio de pe ruta București Craiova, care a rămas fără frâne, marți seară, pe raza județului Argeș! Garnitura s-a oprit din inerție, la 300 de metri de Gara Golești...
Anchetă disciplinară la la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj, după ce un dispecer a avut o reacție halucinantă la apelul unor părinți care aveau copilul bolnav!
O nouă anchetă în cazul tragediei din noiembrie 2019, când peste 14.000 de oi au murit înecate, după ce nava pe care se aflau a eșuat, în portul Midia. Reprezentanți ai firmei tulcene care a fost angajată să incinereze...
Dispariția prematură a lui Bogdan Stanoevici a lăsat un gol imens pentru cei care l-au cunoscut și apreciat. După o carieră pe scenă și pe marile ecrane, a dorit să se implice în politică, pentru că își dorea o reformă reală a României. Atacat de virusul SARS-CoV-2, sistemul de sănătate românesc nu a fost suficient pentru a-l salva. Un mesaj emoționant vine de la liderul Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, care l-a cunoscut bine pe Bogdan. Au fost adversari politici în 2019, când au candidat la alegerile prezidențiale, dar cu un proiect de țară cu multe similitudini, colegi mai târziu, regăsindu-și puncte comune în dorința de a pune sănătatea și educația în prim plan.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019