Premierul Nicolae Ciucă, supectat de plagiat în teza sa de doctorat! Situația a fost scoasă la iveală de jurnalista de investigații Emilia Șercan, care a prezentat cu lux de amănunte de ce lucrarea premierului poate fi catalogată drept plagiat. Nu mai puțin de 42 de pagini, dintre cele 138 ale tezei, ar fi copiate din alte lucrări de doctorat, fiind preluate paragrafe întregi și parafrazate idei, fără a fi menționată sursa. Într-o postare pe pagina sa de socializare, șeful Executivului susține, însă, că lucrarea sa a fost întocmită într-un mod sincer, respectând normele academice în vigoare la acea vreme, respectiv în anul 2003. Mai mult, premierul susține că a solicitat o analiză a lucrării sale de doctorat din partea Comisiei de Etică a Universității Naționale de Apărare, școală absolvită de acesta. În astfel de situații delicate privind lucrările de doctorat au fost puși, de-a lungul timpului, și alți premieri ai României, printre care se numără Victor Ponta și Mihai Tudose.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019