Date companie
 
 
 
 

Nou protest al silvicultorilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Februarie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Protest sindicat Silvicultura
 

Protest al silvicultorilor, în Capitală! Peste o mie de membri ai Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, alături de reprezentanți ai Confederației Sindicale Naționale ”Meridian” și ai unor asociații profesionale și patronale din domeniu s-au adunat în fața sediului Senatului. Ei și-au strigat nemulțumirile față de un proiect legislativ prin care activitățile comerciale ale regiilor autonome, inclusiv Romsilva, vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată. Protestatarii susțin că o astfel de măsură va duce la înstrăinarea celor peste trei milioane de hectare de pădure, aflate în administrarea statului.

 "În primul rând nu am vrea ca să treacă, de fapt, pădurile Romsilva să nu fie în conducerea corporatistă,  conducerea corporatistă este interesată doar de producție cât mai mare și eficiență cât mai mare economică. Atunci s-ar pierde celelalte două funcții ale pădurii,  funcția socială și funcția ecologică, pentru că noi avem unul dintre cele mai bogate ecosisteme din Europa, cred că și din lume, iar la funcția socială, peste trei milioane de locuințe care sunt încălzite cu lemn,  și în general la țară sunt oameni necăjiți care beneficiază de pe urma pădurii."

Protestatarii doresc menținerea activităților economice în cadrul structurilor actuale de administrare a pădurilor. Ei spun că aceasta este singura posibilitate de asigurare a resurselor necesare gestionării durabile și unitare a pădurilor.

"Vor să distrugă în continuare pădurea țării, silvicultura era, a doua, a treia armată a țării, și acum se face SRL, deci astea sunt nemulțumirile și se desfințează RNP-ul care funcționează din anul 1991 cu bune cu rele, dar a funcționat."

"În primul și în primul rând trebuie să ne gândim că Regia Națională se va desființa, și vom ajunge, eu știu, să nu mai avem locuri de muncă, să nu mai avem unde ne desfășura activitatea."

Silvicultorii au protestat și în luna ianuarie. Atunci, reprezentanții Guvernului au explicat că inițiativa legislativă se referă la guvernanța corporativă, obiectiv asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență și au subliniat că nu este vorba de privatizarea Regiei Naționale a Pădurilor și nu se pune problema unor restructurări de personal la această Regie.


Nou protest al silvicultorilor

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2