Numele de cod "Angela" va putea fi folosit de femeile care se simt agresate atât timp cât se află în incinta unui club sau a unui restaurant. Mesajul extrem de scurt ar putea fi transmis personalului spațiului public, care ar trebui să cheme poliția pentru a aplana posibilul conflict. Totul face parte dintr-un proiect ce se va derula, pentru început, în Centrul Vechi al Bucureștiului.
TORA APETRII, reporter
"Angela reprezintă un cuvânt de cod, o interfață pentru sistemul de intervenție al statului. Ideea proiectului a fost aceea de a crea un cod prin care persoanele care se simt în pericol în cluburi să poată cere ajutor într-un mod discret, apelând chiar la personalul cluburilor."
Personalul barurilor și cluburilor din Centrul Vechi va fi instruit să recunoască acest cod drept o solicitare de ajutor și să izoleze persoana aflată în dificultate conducând-o într-un loc sigur, liniștit al clubului, pentru a putea afla mai multe detalii despre situația în care se află. „Vorbește cu Angela” a apărut prima dată în Marea Britanie în anul 2016, iar apoi s-a extins în alte 16 țări din Europa și nu numai.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019