O copie a celebrului Giulgiu din Torino a ajuns, pentru prima dată, și în România! Pânza este o reproducere fidelă a celei în care se presupune că a fost învelit Iisus, după ce a fost coborât de pe cruce. Copia Giulgiului a fost dăruită de un diacon german Episcopiei Romano- Catolice din Iași, unde este expusă.
AMBIANȚĂ "Această pânză, desigur, nu este originalul de la Torino, dar, dintre altele, este pânza cea mai studiată, cea mai cercetată din întreaga lume."
CORNELIU CADAR, purtător de cuvânt, Episcopia Romano-Catalică "- De ce este aceasta copie mai specială decat altele? - Ea a fost tratată dupa cum spune acest diacon, care ne-a adus-o, printr-un procedeu fotochimic, iar rănile mântuitorului sunt mai vizibile."
Copia Giulgiului este una din cele 8 existente. Sute de credinciosi, catolici dar și ortodocși, au mers la Iași, ca să vadă cu ochii lor unul dintre cele mai importante simboluri creștine.
VOX "- E important pentru creștinătate? - Și normal! E un singur Dumnezeu și pentru voi! Nu contează, toată lumea crede într-un Dumnezeu!"
VOX "Înconjurând un corp cu o pânză, au rămas niște urme, în atâția ani. Urmele astea sunt de sânge, de corp. Însă cercetările știițifice pot dovedi dacă este sau nu adevărat."
Giulgiul autentic, despre care se crede că este chiar pânza în care a fost învelit Iisus, după ce a fost dat jos de pe cruce, se află în Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Torino. Originalul a fost expus public, ultima dată, pe 30 martie 2013, în prezența Papei Francisc, după ce, cu trei ani în urmă, fusese expus în prezenta papei Benedict al XVI-lea. În secolul trecut a fost prezentat public doar de patru ori.
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, plasat sub control judiciar! Procurorii anticorupție au anunțat începerea urmăririi penale a lui Alexe și l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă...
Un scandal de proporții, care a avut la Iași, readuce în atenție rivalitatea dintre clanurile interlope. Potrivit presei locale, câțiva membri ai clanului Cordureanu au fost bătuți, chiar în restaurantul pe care...
Caz șocant, la Iași! Un preot din cartierul Galata a fost găsit spânzurat în podul casei. Sora sa este cea care a făcut cumplita descoperire și a alertat autoritățile. El nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019