Caz dramatic în Constanța! O femeie și fiica ei de 1 an au ars de vii în urma unei explozii într-un bloc cu patru etaje, urmată de un incendiu. Cealaltă fetiță a femeii, în vârstă de 4 ani, a fost salvată în ultima clipă de un vecin. Pompierii au intervenit rapid la fața locului și, mai întâi, au evacuat locatarii.
AMBIANȚĂ "Dă drumul la apă! Copilul! Copilul și mama!"
VOX "Eu eram în casă cu nepoțelul meu și dintr-odată am auzit o bubuitură. M-am speriat, doamne ce se întâmplă!? Nici n-am putut să cobor de fum. Chiar am coborât câteva scări, era să cad cu copilul în brațe."
VOX "S-a auzit o bubuitură, eu când am ieșit la balcon se vedea doar fumul cum ieșea pe geam."
VOX "S-au deplasat pe lângă două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ. O parte dintre locatari s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor."
VOX "Plângea copilul în casă, venea miros de ars. M-am dus la ușă, am sunat, nu a răspuns și m-am dus cu un vecin, am spart ușa, am intrat pe burtă până în sufragerie și am tras-o de picioare și am scos-o afară."
Fetița care a rămas în viață și alți doi locatari au ajuns la spitalul din Constanța. Ulterior, copila, care avea arsuri pe 30 la sută din suprafața corpului, a fost transferată la un spital din București. După stingerea incendiului, locatarii au revenit în apartamente. Pompierii urmează să stabilească ce a provocat explozia de la care a pornit incendiul.
Accident mortal la ieșirea din Calafat spre Craiova, în județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform comunicatului transmis de IPJ Dolj, o femeie, în vârstă de 42 de ani, a murit, în urma coliziunii...
Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.
Momente de panică la un imobil din Rădăuți, județul Suceava! Flăcările au izbucnit la acoperișul unei clădiri cu patru apartamente, punând în pericol atât locatarii, cât și clădirile învecinate.
Un bărbat din localitatea Rădeni, județul Botoșani, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuința sa, care a luat foc, din cauza jarului căzut din sobă.
Un incendiu puternic a cuprins vegetația uscată din localitatea Ilganii de Jos, din Delta Dunării. Mai multe obiective economice au fost puse în pericol.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019