Incendiu ucigaș, pe o stradă din municipiul Constanța! O femeie și-a pierdut viața, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Fiica ei a fost răntă grav în incendiu și a fost transportată la spital. Focul a fost zărit de vecini, care au sunat imediat la serrviciul de urgență 112 pentru ajuor. Flăcările violente s-au extins, însă, cu repeziciune și au cuprins în scurt timp casa. Când au ajuns pompierii, echipajele SMURD și ambulanțele la fața locului, incendiul cuprinsese totul. Pompierii au reușit să pătrundă în locuință și au găsit-o pe proprietara casei, o femeie în vârstă de 66 de ani, în pat cu arsuri grave. Era în stop cardio-respirator și medicii au încercat zeci de minute să o resusciteze, dar fără rezultat. Fiica ei a fost salvată de pompieri și, deși este în stare gravă, are șanse de supraviețure. Pompierii vor stabili de la ce a pornit incediul.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Șarpele Glykon pleacă la Madrid! Faimoasa piesă, unică în lume, găzduită de Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, va fi transportată la Madrid, unde, în perioada...
Deșeuri din Occident, aduse ilegal în România! Sute de tone de gunoaie sosite din Germania si care ar fi trebuit sa ajungă la o firmă din județul Prahova au fost găsite în 25 de containere, în portul Constanța.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019