Tinerii români aflați la studii în străinătate fac cinste țării în care s-au născut! Un exemplu este Cezara Hulber, o tânără de 21 de ani, din Oradea, care a absolvit, anul acesta, masteratul la Universitatea Birmingham din Marea Britanie cu cea mai înaltă distincție: „Summa Cum Laude”! Cezara a studiat metodele de îmbunătățire a interacțiunii dintre om și tehnologie. Ea spune că această performanță a fost posibilă datorită susținerii familiei.
CEZARA HULBER, absolventă, Universitatea Birmingam „Acest premiu reprezintă patru ani de sacrificii ale familiei mele, care m-a susținut pe tot parcursul educației. Este un simbol de mândrie, atât pentru mine, cât și pentru ei. Fără familie nu aș fi putut fi unde mă aflu astăzi.”
Tânăra a absolvit Colegiul „Mihai Eminescu” din Oradea. În perioada liceului a participat la un târg la care elevii primeau îndrumari potrivite pentru aplicarea la facultate. Inițial, Cezara și-a dorit să studieze istoria, dar, după absolvire, a decis să plece în Marea Britanie, la Universitatea Greenwich. Acolo, a reușit să obțină o bursă de excelență. Timp de 3 ani a studiat Știința web și Design grafic. Mărturisește că nu i-a fost deloc greu să aleagă profilul studiilor de maser. Pasiunea ei pentru cercetarea unei metode de încurajare a comportamentelor sănătoase folosind tehnologia i-a trasat parcursul de studiu în mediul academic.
CEZARA HULBER, absolventă, Universitatea Birmingam „Pentru că am fost interesată de interacțiunea umană cu lumea digitală, am decis să îmi continui masteratul la Universitatea Birmingham pe cursul de interacțiune umană cu computerul. Această materie observă modul în care oamenii interacționează cu tehnologia și proiectează metodele noi pentru a facilita această interacțiune.”
În prezent, la Birminghan, una dintre cele mai prestigioase universități din lume, sălile de studiu sunt goale, deoarece, și aici, cursurile se desfășoară online. Asta nu a împiedicat-o, însă, pe Cezara să obțină una dintre cele mai importante distincții care se acordă în mediul universitar.
CEZARA HULBER, absolventă, Universitatea Birmingam „Primul an a avut loc fizic, am fost la ore, la seminarii în campus, însă, din cauza pandemiei, a doua parte a anului de masterat a fost continuat complet virtual și, în ciuda contextului pandemiei, eu sunt de părere că abilitatea de a lucra de acasă, din siguranța, căldura și confortul casei mele, a fost motivul care m-a ajutat să obțin acest rezultat. Am primit calificativul de distincție pe master, care este din fericire cel mai înalt grad de absolvire al masteratului în U.K.”
Cezara este unul dintre puținii tineri, care după încheierea studiilor în străinătate, vrea să se întoarcă în România pentru a profesa.
CEZARA HULBER, absolventă, Universitatea Birmingam „Aș dori să mă întorc în țară, pentru că, de câte ori vin în Oradea, văd cât de rapid se dezvoltă orașul, simt cum mă trage inima înapoi, în Bihor, însă, nu vreau să mă întorc cu mâna goală. Vreau să dezvolt experiență în industrie și sper să aduc cu mine aceste cunoștințe înapoi în țară.”
”România și noua dinamică a securității internaționale”! Este genericul sub care Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” a organizat cea de-a șasea conferință științifică internațională privind securitatea...
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a oferit explicații, în cursul săptămânii, cu privire la propunerea de unificare a instituțiilor de cultură și implementarea contractelor pe perioadă...
Moment special, în stațiunea Stâna de Vale, din județul Bihor! Acolo a fost oficiată o slujbă de sfințire a pietrei de temelie și locului în care va fi ridicată, pentru început o biserică, apoi întregul complex monahal...
Protest la Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea! Profesorii și elevii nu sunt de acord cu demiterea lui Florin Nicoară de la șefia unității școlare și vor să fie repus în funcția de director.
S-a abătut urgia, aseară, peste localitea Nojorid, în județul Bihor. În doar câteva minute, vântul puternic a măturat totul în cale. Țiglele de pe case au zburat în topate părțile, zeci de gospodării au fost...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019