„Obiecte și voci”, volumul de poezii recent publicat de valorosul scriitor contemporan Alexandru Sfârlea, nu a avut parte de o lansare de carte, din cauza pandemiei de coronavirus, dar odată publicat, a ajuns în librării. Despre noua sa creație literară, Alexandru Sfârlea spune că a explicat prin versuri viziunea sa poetică despre lume.
prin telefon: ALEXANDRU SFĂRLEA, scriitor „Eu, de vreo 4-5 ani, scriu sfârlezii, chiar dacă enervează pe mulți. Cică, e un ego exacerbat, dar nu e. Sfârleziile ne determină să recunoaștem că rolul și rostul acesteia, a sfârleziei, al meu, este acela al poeziei dintotdeauna și mai spune Alui Gheorghe că ”Obiecte și voci” este o carte care sintetizează temele și vocile poetului la maturitate.”
Alexandru Sfârlea vorbește despre rolul sufletului și al poetului, rol a cărui importanță este din ce în ce mai redusă în societatea de astăzi. Volumul este dedicat fiicelor sale și mamei lor, deoarece familia este celula de bază a societății, spune autorul.
prin telefon: ALEXANDRU SFÂRLEA, scriitor „Poezia, pentru mine, a fost un fel de antidot împotriva unei disperări prost mascate. Sunt și poezii ca expresie așa-zis elocventă, a unei revolte împotriva unei lumi în care poetul, după cum știm, scriitorul în genereral, sunt considerați niște marginali.”
Textul care dă titlul cărții, recitat cu căldură de poet, explică comunicarea între realitate, metafizică și lumea imaginară.
prin telefon: ALEXANDRU SFÂRLEA, scriitor ”Am văzut obiecte părăsite/ dar în care mai rămăseseră/ urme de clorofilă/ și ceva din acel dans nupțial/ al plămădirii srafiilor/ am simțit vibrația acelei voci a ființei/ care și-a făcut pat de suferință/ din întuneric, o întunecime albă/ ca marmura neajunsă pe mâini de artist”
Cea mai importantă carte a lui Alexandru Sfârlea este „Către Sing”. Volumul, în 43 de părți, a fost propus pentru traducere în limbi de circulație internațională în 2011, de către Institutul Cultural Român. Despre cărțile sale au scris cu apreciere Alex Ștefănescu, Ghorghe Grigurcu, Stefan Borbely, Constantin Cubleșan și Ioan Moldovan. Alexandru Sfârlea s-a născut în 1947, în comuna Sânmartin din județul Bihor. A îmbrățișat cariera de jurnalist și a lucrat în redacția cotidianului Crișana, dar a colaborat și cu o serie de reviste culturale. A publicat recenzii, eseuri, proză, poezii și pamflete și epigrame.
Cum arată România prin ochii unui străin? Ai unui fiu străin, în cazul acesta. L-am cunoscut pe Eduardo Berti, un argentinian stabilit la Bordeaux, Franța, ce a venit în România în căutarea originilor sale. O căutare care a dat roade, transformate într-o carte care promite, oferind perspectiva unei lumi noi, o lume necunoscută și, totuși, familiară. Așa a apărut “Un fiu străin”, un roman bine primit deja de publicul român.
Distracție în acest weekend în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor! Turiștii se bucură de aer curat, distracție în aer liber, sporturi de iarnă și bunătăți tradiționale.
Colecția de patrimoniu văduvită de coiful de aur de la Coțofenești și de cele trei brățări dacice furate, a fost adusă, vineri-seară, înapoi în România. Potrivit comunicatului transmis de Muzeul Național de Istorie a României...
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a oferit explicații, în cursul săptămânii, cu privire la propunerea de unificare a instituțiilor de cultură și implementarea contractelor pe perioadă...
Moment special, în stațiunea Stâna de Vale, din județul Bihor! Acolo a fost oficiată o slujbă de sfințire a pietrei de temelie și locului în care va fi ridicată, pentru început o biserică, apoi întregul complex monahal...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019