Târgul de Crăciun din Craiova, apreciat în Europa! Potrivit unui sondaj realizat de European Best Destinations, târgul din Bănie ocupă locul șase în topul celor mai frumoase din Europa, înaintea unor orașe precum Bruxelles, Praga, Moscova sau Manchester. În top, pe primele locuri se situează Budapesta, Viena și Metz. Capitala Ungariei a câștigat laurii de anul acesta cu aproape 24.200 de voturi.
ALEXANDRA VLAD, reporter ”Între Craiova, care și-a adjudecat circa 17.900 de voturi, și Trier din Germania, oraș clasat pe locul șapte, este o diferență de peste 8.000 de voturi. Cele mai multe voturi pentru Craiova, însemnând peste 70%, au fost acordate din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și Germania. Potrivit comunicatului transmis de European Best Destinations, târgul de Crăciun de la Craiova a obținut și cele mai multe voturi dintre toate destinațiile românești care s-au promovat, în ultimii ani, pe același site.”
Potrivit primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, promovarea făcută cu ocazia votului a dus la triplarea numărului de rezervări la hotelurile din Bănie, față de aceeași perioadă din anii precedenți. Primăria Craiova a anunțat că, deja, hotelierii, agențiile de turism și toate companiile sau instituțiile care lucrează în domeniul turismului din Craiova au dreptul să utilizeze oficial logo-ul ”European Best Christmas Market” pe toate comunicările, site-urile, fotografiile sau imaginile difuzate sau distribuite. La sondajul realizat online de cel mai vizitat site turistic din Europa, în scopul realizării clasamentului pentru Best Christmas Market 2022, au participat 173.620 de turiști din 163 de țări. Oamenii au avut de ales între 21 de orașe candidate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019