Mihai Eminescu a fost comemorat la Cimitirul Bellu din Capitală, acolo unde își doarme somnul de veci. Astăzi, 15 ianuarie, se împlinesc 172 de ani de la nașterea geniului poeziei românești, Mihai Eminescu. Ca în fiecare an, la mormântul marelui poet de pe Aleea Scriitorilor, au venit pentru a-i aduce un omagiu numeroși iubitori ai creației eminesciene, de la elevi și profesori, la personalități ale lumii culturale ori simpli cetățeni. La ceremonia de la Bellu a participat și părintele Teofil Bradea.
TEOFIL BRADEA, preot
"Și de această dată au venit personalități să îl omagieze pe Luceafărul Poeziei Românești și sperăm ca în urma noastră, tineretul ne va urma exemplul. El este un pilon, un poet universal planetar, cunoscut de toată lumea. Mulțumim celor care s-au îngrijit să-l omagieze cu prilejul zilei Culturii Românești și vorbim de Eminescu, vorbim de cultură, omul deplin al culturii române."
Cei care cinstesc memoria Luceafărului poeziei românești au subliniat, astăzi, nevoia de întoarcere la adevăratele valori și necesitatea recunoașterii și prețuirii acestora.
PETRE RĂCĂNEL, diplomat
"Din operele lui Eminescu m-am gândit că se potrivește astăzi cel mai bine o strofă din multele pe care el le-a compus, să vi le recit și se potrivește societății în care trăim din 'Împărat și proletar'. 'Zdrobiți orânduirea cea crudă și nedreaptă/Ce lumea o împarte în mizeri și bogați/Atunci când după viață răsplată nu v-așteaptă/ Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă/Egală fiecare, și să trăim ca frații'. Iată adevărul zilelor noastre când stăpânii s-au cocoțat în instituțiile statului, în fruntea țării și au uitat de poporul care i-au votat, așa se întâmpla și pe timpurile lui Eminescu. El reprezintă trezirea consțiinței naționale, atât atunci, cât și acum, de aceea suntem noi aici pentru că vorbele lui vin de undeva din Univers."
DOINA GHIȚESCU, actriță
"Eminescu reprezintă nația română. El spunea atât de frumos și de sănătos, trăiască nația! Trăiască nația! Așa spunea Eminescu. Eminescu e sufletul românului. Eminescu rămâne nemuritor pentru că el reprezintă acest neam românesc. E în matca adâncă înfiptă a neamului românesc."
Născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, poetul nostru nepereche a fost al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici. Recunoscut drept geniu al poeziei, cu o creație inegalabilă dăruită culturii românești și universale, Mihai Eminescu a marcat definitiv spiritul poporului român. Iubitor de filosofie, literatură, și un admirator al sexului frumos, ar fi avut multe aventuri amoroase, dar iubirea vieții lui a fost Veronica Micle. A fost lovit de boală la vârsta de 33 de ani iar după șase ani de calvar, a murit la vârsta de 39 de ani, la București, în condiții insuficient lămurite, care au generat, de-a lungul timpului, multiple ipoteze. A fost înmormântat sub un tei, la Cimitirul Bellu din București. Din 2011, în 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naționale, fiind un prilej pentru organizarea a multiple evenimente dedicate valorilor tuturor românilor.
Marele poet național Mihai Eminescu a fost comemorat la Cimitirul Bellu din București, acolo unde își doarme somnul de veci. Pe 15 iunie se împlinesc 133 de ani de la moartea geniului poeziei...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019