Capitala rămâne fără spații verzi. În curând, locul copacilor din parcuri va fi luat de blocuri sau de mall-uri. Este și cazul parcului "Alexandru Ioan Cuza", fostul IOR, unde primăria sectorului 3 a împânzit pancarte cu mesajul "Zonă Retrocedată". Se pare că planurile noului proprietar al celor 12 hectare de teren retrocedate prevăd apariția unui mall și a unei parcări subterane, dar pentru care nu are, încă, autorizație.
VOX: "Ca-n România! Cum se întâmplã din '90 încoace."
VOX: "S-a retrocedat, dar s-a fãcut o prostie. (...) E o zonă de oxigen pentru toate blocurile astea."
VOX: "Sã facã numai mall-uri peste tot. Trebuie să trăiascã numai unii și alții nu."
Autoritățile locale spun că retrocedarea s-a făcut din 2005, prin dispoziții date de primarul general de la vremea respectivă, Adriean Videanu. Municipalitatea susține că a instalat pancartele pentru ca toți cetățenii să știe că terenul nu aparține domeniului public.
ROBERT NEGOIȚĂ, primarul sectorului 3: "Acolo nu va apărea nimic, pentru că nu vom autoriza nimic."
Chiar dacă autoritățile promit că buldozerele nu vor intra pe spațiul verde, oamenii nu prea le prea dau crezare.
VOX: "Inițial erau două variante: una că ar face Primãria Sectorului 3 un sediu pentru circa financiară. (...) Și alta era că e a lui Elena Udrea și înclin a doua variantă."
În forma actuală, legea retrocedărilor interzice schimbarea destinației, strămutarea sau reducerea spațiilor verzi. Însă, o modificare propusă spre aprobare în Parlament nu pomenește nimic de vreo interdicție.
prin telefon: NICUȘOR DAN, președintele Asociației ''Salvați Bucureștiul'':"Din fericire, Legea Mediului care a fost modificatã în 2007 interzice schimbarea destinației unui spațiu verde amenajat. Și acolo, în mod cert, este un spațiu verde amenajat cu copaci de 30-40 de ani."
Bucureștiul ar trebui să aibă 26 de metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor, dar, în prezent, are doar 11.
Accident cumplit, sâmbătă dimineață, pe Drumul Național 19 B, între Săcuieni și Marghita, în județul Bihor! Pe un segment de drum, un tânăr șofer a pierdut controlul volanului și consecințele au fost dramatice.
Clădirea abandonată a Casei Radio din București ar putea deveni utilă, la circa trei decenii de la momentul încetării lucrărilor. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că are în plan să transforme...
Percheziții în județul Alba, la persoane bănuite că au tăiat copaci ilegal. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au descins la 23 de adrese.
Mai mulți arbori de pe malul unui pârâu din Oradea au fost puși la pamânt, iar ecologiștii acuză tăierile "agresive" care au fost efectuate în zonă.
Aglomerație la mall-uri! Dacă până acum oamenii și-au făcut cumpărăturile online, acum au venit să își aleagă hainele potrivite și să le și probeze înainte. Multe magazine au deschis cu reduceri și promoții.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019