Incendiu devastator în Tulcea! 15 autobuze și un microbuz au ars, după ce flăcările au cuprins sediul Societății Transport Public SA Tulcea. Nu s-au înregistrat victime. Focul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3 și 30 de minute. Paznicul societății a alertat imediat pompierii. Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă, un autovehicul SMURD și 80 de pompieri. Au fost chemați în ajutor pompieri aflați acasă, care nu erau de serviciu, precum și o echipă de intervenție de la Măcin și una de la Babadag. Focul a fost stins după cinci ore și jumătate. Hala în care se aflau vehiculele a fost distrusă. Pagubele depășesc un milion de lei. Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la un scurtcircuit la unul dintre autobuzele aflate în interior. Vineri dimineață, Societatea de Transport Public Tulcea a scos pe traseu cele 12 autobuze care nu au fost afectate de incendiu, și încercând să găsească alte mijloace de transport din alte județe pe care să le închirieze.
Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.
Un bărbat din localitatea Rădeni, județul Botoșani, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuința sa, care a luat foc, din cauza jarului căzut din sobă.
Un incendiu puternic a cuprins vegetația uscată din localitatea Ilganii de Jos, din Delta Dunării. Mai multe obiective economice au fost puse în pericol.
Incendiu mortal într-o localitate din județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O casă din comuna Munteni a fost cuprinsă de flăcări. Din păcate, bărbatul în vârstă de 88 de ani, care locuia în casă, nu a reușit să se salveze.
Tragedie rutieră, în județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O femeie a murit, după ce două microbuze de transport persoane s-au ciocnit, vineri-dimineață, pe DN 14, în zona localității Copșa Mică.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019