Patru turiști din București au trait momente de panica, dupa ce au constatat ca s-au ratacit pe cararile masivului Piatra Craiului. Ei au ramas blocați la 1800 de metri altitudine, într-o zonă periculoasă. Cei patru, cu vârste cuprinse între 28 si 40 de ani, au plecat de dimineață pe un traseu dinainte stabilit, dar, la un moment dat, s-au abatut de la marcaj. După ce au văzut că nu isi mai pot continua drumul, turistii au sunat disperați la 112. Au fost gasiti de salvamontisti la miezul noptii, dupa ore intregi de căutări. Cei patru rataciti se aflau intr-o zonă greu accesibilă si extrem de periculoasă. Turiștii au scapat nevatamati din aventura pe munte, dar au fost amendați cu câte 3.000 de lei fiecare, pentru că au încălcat regimul ariilor protejate si s-au abatut de la marcaj.
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Intervenție în forță a mascaților, la sediul unui post de radio pirat din București! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 au efectuat o percheziție domiciliară...
A răsunat ultimul clopoțel pentru elevii claselor a VIII-a, după un an dificil marcat de pandemia de coronavirus! Printre cei care au spus bun rămas gimnaziului s-au numărat și elevii Școlii Gimnaziale nr. 59 din Capitală.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019