Percheziții de amploare în scandalul care zguduie lumea universitară românească! Peste o sută de percheziții au fost efectuate în această dimineață la profesorii și studenții de la universitățile "Vasile Goldiș" și "Aurel Vlaicu" din Arad, suspectați de fapte de corupție într-un dosar denumit generic ”Diplome de licență fără studii”. Procurorii au destructurat o rețea uriașă, care se ocupa cu trucarea contracost a examenelor și obținerea de diplome fără ca măcar studenții să treacă pe la cursuri. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că universitățile vizate sunt "Vasile Goldiș" și "Aurel Vlaicu" din Arad. Potrivit procurorilor, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituții de învățământ au cerut și primit bani și bunuri cu ocazia organizării și susținerii de către studenți a examenelor la diferite discipline și cu ocazia susținerii examenelor de licență. Totodată, studenții cumpărau direct de la profesori lucrări de licență gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format power point necesare pentru susținerea lucrării în fața comisiei de examinare.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Potrivit procurorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în schimbul unor sume de bani, studenții primeau în timpul examenelor susținute on-line răspunsurile corecte la testele grilă. Informaticienii instituției de învățământ le trimiteau studenților mesaje text pe telefoanele mobile cu subiectele rezolvate."
Anchetatorii au ridicat mai multe documente și computere de la toate sediile celor două universități. Reprezentanții Ministerului Educației au declarat pentru news.ro că profesorii găsiți vinovați printr-o sentință definitivă de infracțiuni de corupție vor fi excluși din învățământ, fără dreptul de a mai reveni în sistem. În actuala fază, dacă respectivii profesori vor fi reținuți, universitatea trebuie să îi suspende pe durata anchetei au mai precizat aceștia.
Percheziții la firme de videochat, în Brașov și Galați. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au descins la 21 de adrese, la persoane bănuite de evaziune fiscală în formă continuată.
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Emoții mari, astăzi, pentru viitorii liceeni! Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut prima probă a examenului de Evaluare Națională: cea la limba și literatura română. Elevii au avut de rezolvat două subiecte, cu un total de 16 cerințe.
O metodă de furt a mașinilor de lux dotate cu sistemul ”keyless entry”, în atenția polițiștilor, care transmit o avertizare posesorilor de astfel de autovehicule! Conform polițiștilor, hoții folosesc...
Intervenție în forță a mascaților, la sediul unui post de radio pirat din București! Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 au efectuat o percheziție domiciliară...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019