Arme de tip air soft, cuțite, sute de pachete de țigarete, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitate infracțională, bastoane telescopice cu funcție electro-șoc și alte bunuri suspecte! Asta au descoperit anchetatorii care au efectuat, sâmbătă, 15 percheziții în Bârlad și Murgeni, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea cu violență a unor fapte penale. În acțiunile desfășurate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au fost implicați peste 100 de polițiști și zeci de jandarmi și luptători de la Acțiuni Speciale. În cartierul Podeni din Bârlad a fost instituită zonă de specială de siguranță publică.
BOGDAN GHEORGHIȚĂ, purtător de cuvânt, IPJ Vaslui ”În cauzele penale în care au fost dispuse perchezițiile se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt calificat și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor. Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii vasluieni urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.”
Dosarele penale au fost întocmite ca urmare a unor conflicte violente între mai multe persoane, în 2021 și 2022. În urma perchezițiilor, au fost puse în executare 19 mandate de aducere. 18 bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, au ajuns la sediul Poliției Municipiului Bârlad, pentru audieri.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019