Date companie
 
 
 
 

Pericolul minelor plutitoare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Martie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Vasile Dincu mina marina
 

Marea Neagră este minată masiv, cel puțin în zona coastei ucrainene, și este posibil ca aceste mine plutitoare să ajungă și în zona noastră, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Mina de război, depistată, luni, la circa 70 de kilometri de Capul Midia și neutralizată de scafandrii specializați în dezamorsarea dispozitivelor explozive subacvatice, acvatice și terestre de pe nava militară „Viceamiral Constantin Bălescu”, venea din zona barajului de la Odessa. Dîncu a afirmat că Marea Neagră este survolată de elicoptere, pentru identificarea unor astfel de mine. Ministrul Apărării a mai precizat că a solicitat sprijinul Italiei și în zona Mării Negre vor veni două dragoare de mine italiene și posibil și un vas de comandă. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei anunțase, în urmă cu mai bine de o săptămână, că 420 de mine plutesc în derivă în Marea Neagră, după ce cablurile de ancorare care fixează minele de fundul mării ar fi fost rupte de furtuni. Minele erau plasate de ucraineni în zona porturilor, pentru a împiedica vasele rusești să se apropie de țărm. Vasile Dîncu spune că a avut o discuție cu oficialii de la Kiev și că aceștia susțin că rușii ar fi minat, dar crede că și partea ucraineană a amplasat mine, pentru opri accesul navelor rusești. Oricum, dispozitivele s-au desprins din sistem și, acum, plutesc în derivă pe mare. Acțiuni de neutralizare a minelor plutitoare au executat și turcii, sâmbătă și luni.


Pericolul minelor plutitoare

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2