Perle, rubine și aur contra diplome! Poliția Română anunță că în dosarul "Diplome de licență fără studii" a ridicat 64.200 euro, 31.000 dolari, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elvețieni, 500 grame de aur, 110 grame de perle, 200 grame de rubine și 2 inele cu diamant! În acest dosar sunt vizate 120 de persoane. Zeci de cadre cadre didactice și zeci de studenți din cadrul unei universități din Arad, au fost audiați și sunt cercetați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de corupție. Totodată, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție asupra a 3 casete de valori deținute de către doi dintre cei cercetați în cauză, la unități bancare de pe raza județelor Arad și Timiș, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate.
Ancheta este continuare a unui dosar în care pe 26 iulie s-au făcut 106 percheziții domiciliare. La acel moment, în urma perchezițiilor, au fost ridicați peste 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice utile cauzei. Potrivit polițiștilor, "în cadrul unor instituții de învățământ superior, s-ar fi constituit rețele infracționale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenți la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor.
De asemenea, cadrele didactice ar fi pretins și primit bani și bunuri de la studenți pentru a le oferi lucrări de licență deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenți străini, înscriși la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceștia să înțeleagă limba", mai precizează anchetatorii. Polițiștii spun că informaticienii instituțiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidența situațiilor școlare și ar fi modificat rezultatele obținute de unii dintre studenți ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor. La acțiune au participat polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, a Direcției de Investigații Criminale și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, precum și jandarmi.
Poliția din România este a doua cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Cel puțin așa arată un studiu realizat de organizația nonguvernamentală Transparency International. În general, un român...
Dispariția prematură a lui Bogdan Stanoevici a lăsat un gol imens pentru cei care l-au cunoscut și apreciat. După o carieră pe scenă și pe marile ecrane, a dorit să se implice în politică, pentru că își dorea o reformă reală a României. Atacat de virusul SARS-CoV-2, sistemul de sănătate românesc nu a fost suficient pentru a-l salva. Un mesaj emoționant vine de la liderul Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, care l-a cunoscut bine pe Bogdan. Au fost adversari politici în 2019, când au candidat la alegerile prezidențiale, dar cu un proiect de țară cu multe similitudini, colegi mai târziu, regăsindu-și puncte comune în dorința de a pune sănătatea și educația în prim plan.
Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat sunt, de ani de zile, o sursă inepuizabilă de perle ale elevilor. Iată câteva dintre perle culese de profesorii care au corectat lucrările anul acesta. Un text biografic...
Directorul general al Companiei Nationale Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este în atenția procurorilor D.N.A.. El este acuzat de fapte de coruptie pentru achizițiile făcute în timpul pandemiei de coronavirus.
Pandemia de coronavirus este, pentru unii, ocazie de câștiguri fabuloase pe căi necinstite, iar România nu face excepție. Potrivit cotidianului american Washington Post, țara noastră se numără printre statele...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019