Migranții încearcă să deschidă o nouă rută, pe Marea Neagră, în încercarea de a ajunge în Europa. La o săptămână după ce o ambarcațiune cu 69 de migranți a fost depistată de autorități, în apropiere de Mangalia, un pescador suspect a fost interceptat de Garda de Coastă, în noaptea de duminică spre luni, tot pe direcția localității Mangalia. Pescadorul naviga din apele internaționale spre țărmul României.
Imediat, două nave ale Gărzii de Coastă au escortat spre port ambarcațiunea clandestină, ce avea arborat pavilionul românesc, dar fără a fi inscripționat vreun nume. Nava era condusă de doi bărbați, iar la bordul ei se aflau 70 de persoane: 35 de bărbați, 12 femei, dintre care una însărcinată, și 23 de copii. Migranții le-au spus polițiștilor că sunt din Siria și Irak. Aceștia au fost triați, iar femeia însărcinată a fost transportată la spitalul din Mangalia pentru un consult. Între timp, la Nădlac au fost prinsi 39 de migranți în 24 de ore.
Luni, polițiștii au interceptat 24 cetățeni din Irak și Siria, care au încercat să iasă ilegal din țară, cu ajutorul unei călăuze, cetățean român. Ei erau înghesuiți într-un microbuz de marfă. Cu o zi în urmă, tot la Nădlac, 15 persoane din Irak și Afganistan, solicitanți de azil în România, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu trei taxiuri. În primele cinci luni ale acestui an, 716 migranți ilegali au fost prinși la graniță, în județele Arad și Bihor, de trei ori mai mulți comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Grupare de traficanți de migranți, anihilată! Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea, Sibiu și Gorj, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera traficului de migranți.
Cetățeni moldoveni, reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, județul Vaslui au depistat un cetățean sirian care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul a doi cetățeni din Republica Moldova, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenția de a ajunge în Germania, pentru a-și căuta un loc de muncă.
Percheziții domiciliare pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 23 de inculpați, dintre care 3 cetățeni străini.
Alertă în Marea Neagră, după ce un pescador a fost dat dispărut! Ambarcațiunea cu cinci oameni la bord a fost dată dispărută în Marea Neagră, în zona Tulcea. Imediat după ce s-a aflat de...
Pescador turcesc, prins la braconaj pe Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României! Polițiștii de frontieră au depistat ambarcațiunea la o distanță de aproximativ 48 mile marine de localitatea tulceană...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019