Date companie
 
 
 
 

Peste 160 de șoferi bucureșteni, unii băuți, sancționați în timpul unei razii a polițiștilor de la Rutieră

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Iulie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : impuscaturi, sofer, razie, politisti, rutiera, alcooltest, urmarire
 

Urmărire cu împușcături, noaptea trecută, în Capitală! Polițiștii bucureșteni au tras șase focuri de armă, pentru a opri un șofer beat, aflat la volan. Aproape de miezul nopții, zeci de echipaje ale Poliției Rutiere au împânzit străzile Capitalei. Nu a trecut mult până când un autoturism în care erau doi bărbați a fost tras pe dreapta. La verificarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul băuse. Polițiștii l-au urcat într-o mașină, pentru a-l duce la Institutul de Medicină Legală, în vederea recoltării probelor biologice. Profitând de plecarea polțiștilor, pasagerul, băut și el, s-a urcat la volan și a plecat cu mașina.

ANDREI CODĂU, subinspector, Brigada Rutieră "Bărbatul care se afla în dreapta a luat autoturismul și a plecat către Calea Sebastian. Ulterior, acesta a fost blocat în trafic de către colegii noștri, iar pentru prinderea acestuia au fost efectuate șase focuri de armă, patru de avertisment și două asupra acestuia."

Povestea nu s-a încheiat aici. Altă mașină oprită, alt chefliu la volan. Alcooltestul a arătat 1.30 miligrame alcool pur, în aerul expirat.

VOX "- Ați sărbătorit ceva astăzi? - Da, fata mea. - Fata dumneavoastra, ce? - Da, am o fată. - Dar ce ați băut? - Am băut o bere și cu asta basta. - Și de la o bere sunteți așa? - Da!"

ANDREI CODĂU, subinspector, Brigada Rutieră "I se va întocmi dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice."

În timpul raziei, peste 160 de șoferi au fost sancționați de oamenii legii.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2