Coadã la Timișoara pentru ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeanã. Peste 200 de persoane au așteaptat sã își ridice pachetele. Spre deosebire de anul trecut, oamenii primesc șase produse în plus.
VOX: "-De la ce orã stai la coadã? –Eu sunt de la 4.30 și am venit ca sã prind un numãr de ordine. (...) Ieri nu m-am culcat și am venit cu noapte în cap."
VOX: "De la ce orã sunteți? –De la 5. -De ce așa devreme? -Pãi ca sã ajungem."
VOX: "Pãi gândiți-vã așa, s-a sãturat lumea, am înghețat de frig."
Pe lista alimentelor care sunt împãrtite categoriilor defavorizate se aflã 11 produse. Unul dintre acestea, uleiul, nu a ajuns la centrul de distribuire. Astfel, cei care au stat la coadã vor fi nevoiti sã se mai așeze încã o datã la rând.
COSMIN DUMITRESCU, șef Direcția de Asistențã Socialã: "Produsele noi sunt: mazãre, roșii în bulion, bullion, zahãr și ulei. Momentan uleiul nu este. Am informații cã va aveni într-o sãptãmânã jumate."
La Timișoara, aproape 18.500 de persoane se aflã pe lista celor care primesc alimentele distribuite de Uniunea Europeanã. Acestea vor fi împãrțite pânã la finalul lunii martie, anul viitor.
Forfotă mare în Vama Borș, în această dimineață! Camionagiii au așteptat ore bune pentru a trece frontiera, timp în care coloana de mașini de mare tonaj s-a întins pe mai bine de 5 kilometri.
Ungaria a sărbătorit, ieri, „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni” . Cu acest prilej, autoritățile din țara vecină au restricționat timp de trei zile circulația camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Coadă kilometrică, la Vama Kulata-Promachonas, din cauza măsurii de retestare a turiștilor din zone puternic afectate de coronavirus, care doresc să călătorească în Grecia!
Reacție la vârful Ministerului Sănătății, în cazul bolnavilor de cancer care au stat la cozi care se întindeau pe sute de metri, la Insitutul Oncologic din Cluj, deși controlul se face pe bază de programare! Pacienții...
A doua zi de doliu național în memoria regelui Mihai! În București, mii de oameni au stat la coadă toată noaptea pentru a se reculege la catafalcul ultimului monarh al României, expus în Sala Tronului din Palatul Regal.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019