Concedieri masive la Căile Ferate Române. Peste 2.500 de angajați de la CFR Marfă și mai mult de două mii de salariați de la CFR Călători și CFR S.A. ar putea rămâne fără loc de muncă până la finalul anului. Măsura a fost luată în urma negocierilor dintre ministerul Transporturilor și Grup Feroviar Român, societatea care a câștigat licitația pentru preluarea a 51 la sută din CFR Marfă. În plus, normele de lucru ale salariaților rămași vor fi reduse cu 20 la sută. Implicit, cu același procent vor scădea și lefurile. Cei peste 4.500 de angajați care pot rămâne pe drumuri speră să primească salarii compensatorii. Deocamdată, negocierile pe acest subiect nu au aujuns la vreun rezultat. Ministerul Finanțelor insistă pe un calcul care are la bază un salariu minim de 600 de lei, nu de 750, cât este în prezent. Aproape 300 de sindicaliști au protestat luni în Capitală fata de subfinanțarea sistemului feroviar, reducerile salariale si de personal.
Peste 8.300 de mineri de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara își vor pierde locurile de muncă, în urma închiderii minelor de cărbune necompetitive. Angajații concediați ar putea beneficia...
Protestul organizat, astăzi, de Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți în București, sub genericul „Marșul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului”, s-a încheiat chiar la debut.
Fostul fotbalist la CFR Cluj, Gabriel Mureșan, candidat PNL la Primăria comunei Apold din județul Mureș! Fost sportiv de performanță, la ora actuală, antreprenor, Gabriel Mureșan are o planuri mari pentru Apold, acolo...
Desființarea unei treceri de pietoni peste calea ferată a stârnit revoltă în Beiuș, județul Bihor! În ciuda vremii nefavorabile, localnicii din cartierul Fabrica de mobilă s-au adunat în locul în care, în urmă cu două luni, a fost...
Grevă spontană la depourile CFR! Sindicaliștii au protestat, nemulțumiți de transferul către CFR și pe salarii mai mici. Călătorii din peste 10 județe au fost afectați, 19 trenuri fiind blocate pe șine timp de câteva ore.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019