Tatăl și fiul rătăciți pe munte, în județul Vrancea, au fost găsiți duminică-dimineață, după o noapte întreagă de căutări. Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost alertat sâmbătă-noaptea, la ora 23:00, de un bărbat din Focșani. Omul a declarat că fiul său, în vârstă de 49 de ani, și băiatul acestuia, în vârstă de 12 ani, au plecat pe traseul montan din comuna Tulnici, în jurul orei 10:00 și nu au mai revenit. Ultima convorbire telefonică cu fiul său ar fi avut-o sâmbătă, la prânz, când i-ar fi spus că va intra cu băiatul în pădure. De atunci, nu a mai putut să-și contacteze telefonic fiul. Pentru căutarea celor doi dispăruți au fost mobilizate echipe mixte, formate din polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și membri ai unui club offroad, care desfășoară activități de căutare. Cei doi au fost găsit teferi, după aproape 12 ore de căutări, la circa patru kilometri de intrarea în rezervație. Potrivit comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea, tatăl și fiul s-au adăpostit la ”Cabana Bândar”. Zona în care s-au pierdut, inițial cei doi face parte din Rezervația Naturală Tișița, un loc din apropierea satului Lepșa, în care predomină pădurile de foioase și conifere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019