Date companie
 
 
 
 

Pilotul de elită Ion Dobran a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Februarie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : militari, Ion Dobran
 

Forțele Aeriene Române își sărbătoresc eroii. Generalul-maior Ion Dobran a împlinit 100 de ani, iar cu acest prilej, Statul Major al Forțelor Aeriene a organizat, la sediul instituției, o ceremonie în onoarea veteranului aviator. Ion Dobran a fost înaintat la gradul de general-locotenent și i s-a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler”, cu însemn pentru militari.

Ambianță 

Ion Dobran s-a născut la 5 februarie 1919, în satul Vrănești, fostul județ Muscel, astăzi Văleni Podgoria, județul Argeș. Este singurul pilot în viață din legendarul Grup 9 Vânătoare. Totodată, este ultimul aviator din lume aflat în viață care în război a doborât avioane sovietice, americane și germane.

general (r) ION DOBRAN, fost pilot de vânătoare

"Iată că astăzi, privind în urmă la 100 de ani, parcă nu-ți vine să crezi că ai crescut cu aviația lângă tine."

Ion Dobran a fost sărbătorit și de camarazi, alături de care a depănat amintiri. Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație, promoția 1941, generalul Dobran a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 și împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945. 
Activitatea sa pe front însumează 340 de misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene și un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viață fără răni grave. După război, Ion Dobran a rămas în cadrul aviației militare până în 1952, când a fost scos din armată pentru că era veteran al Frontului de Est. S-a angajat ca muncitor la Uzina ,,Timpuri Noi’’, București. În 1966, a fost reprimit în aviație, dar la cea utilitară. După un an, a devenit pilot de linie la TAROM. Talentul de aviator a fost dublat, de talentul de scriitor. După 1990, Ion Dobran a publicat jurnalul pe care l-a ținut în timpul celor trei campanii la care a luat parte.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • PNL susține eliminarea pensiilor speciale ( 9 Decembrie 2019 )

    Vicepremierul anunță anularea pensiilor speciale! Raluca Turcan a declarat, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL, că liberalii vor susține eliminarea pensiilor speciale, de la această decizie făcând excepție militarii...

  • La mulți ani, România! La mulți ani, români! ( 1 Decembrie 2019 )

    Ziua Națională a României, sărbătorită în întreaga țară. Parada militară de la București și parada de la Alba Iulia au marcat spectaculos acest moment important pentru toți românii. În ciuda frigului, impresionanta paradă...

  • Mesajele militarilor români din teatrele de operațiuni străine, de Ziua Națională ( 1 Decembrie 2019 )

    Mesaje ale militarilor români din teatrele de operațiuni, de Ziua Națională! Toți spun într-un glas : „La mulți ani, România! Sunt mândru că sunt român”. În timp ce, în țară, militarii băteau pas de defilare la Arcul de Triumf...

  • Doi militari români, răniți în Afganistan ( 6 Mai 2019 )

    Militari români, răniți în Afganistan! Este vorba de doi militari din cadrul Batalionului 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei": caporalul clasa a III-a Laurențiu Bogatu și fruntașul Ionuț Burlacu. Ei au fost răniți, noaptea trecută...

  • Centenarul Marii Uniri, parade militare și ceremonii în toată țara ( 1 Decembrie 2018 )

    Centenarul Marii Uniri, marcat în toată țara cu ceremonii și parade militare. În București, la Arcul de Triumf, la Alba Iulia, Focșani și în marile orașe, precum și în teatrele de operații în care se află în misiune militari români, au avut loc depuneri...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2