A fost lansată o nouă versiune a platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență. De asemenea, a fost lansat noul site al Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre. Lansările au fost efectuate în cadrul Săptămânii Protecției Civile. Potrivit comunicatului transmis de Ministerul de Interne, noul site este conform standardelor internaționale și va oferi informații despre acțiuni concrete de salvare a vieților în situații critice, dar și o componentă interactivă, o premieră pentru astfel de platforme. La evenimentul de lansare au participat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonelul Constantin Florea. Vineri, unitățile militare și-au deschis porțile pentru cei interesați să se familiarizeze cu activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și să aplice pentru o carieră militară. Participanții au avut posibilitatea să vadă, printre altele, sălile de clasă și laboratoarele de pregătire specializată în situații de urgență, inclusiv cele pentru informatică, electrotehnică, chimie. Cu această ocazie, au fost prezentate tehnici și echipamente utilizate de salvatori în misiunile operative și au fost organizate exerciții demonstrative de stingere a incendiilor și acordare a primului ajutor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019