Sancțiuni în cadrul Poliției clujene, în cazul autospecialelor care au folosit semnalele acustice și luminoase, deși nu se aflau în misiune! În comunicatul transmis de IPJ Cluj se arată că, ”în urma măsurilor dispuse de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj cu privire la imaginile video, în care două autospeciale de poliție utilizează semnalele acustice și luminoase, iar una dintre acestea circula pe trotuarul unei străzi din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier au aplicat măsurile legale față de cei doi conducători auto”. Autospecialele erau conduse de doi bărbați, unul, în vârstă de 42 de ani, celălalt, de 30 de ani. În temeiul legislației privind circulația pe drumurile publice, ”pe numele conducătorului auto de 42 de ani a fost aplicată măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi și folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulație prioritară”, se arată în comunicat. Agentul aflat la volanul celei de-a doua mașini a fost amendat ”pentru folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulație prioritară”. Conducerea IPJ Cluj a dispus o anchetă, după ce imagini cu o autospecială care merge pe trotuar au apărut în mediul online. În imagini, cele două mașini de poliție par a se deplasa către o intervenție, întrucât ambele au semnalele acustice și luminoase pornite, însă, una dintre mașini se deplasează pe carosabil, iar cealaltă pe trotuar.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019