Date companie
 
 
 
 

Prefectul de Covasna a somat 9 primării să îndepărteze steagul secuiesc

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Martie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : prefect, primarie
 

Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a somat 9 primării din județ ca, în termen de o săptămână, să dea jos steagul secuiesc de pe sediile instituțiilor. În caz contrar, Prefectura va da în judecată primăriile. Decizia vine după ce Corpul de Control al Prefecturii a făcut o verificare în județ, pentru a vedea unde se încalcă legea privind arborarea drapelelor pe instituțiile publice. Astfel, a descoperit că steagul secuiesc este pus pe sediul mai multor primării, printre care și cea din comuna Chichiș. Edilul localității spune, însă, că steagul nu este arborat pe clădire, ci în fața ei, pe un stâlp.

SANTA GYULA, primarul comunei Chichiș: "Nu se află alte drapele pe sediul instituții noastre. Noi nu suntem în România imigranți, ne-am nãscut aici. Acum, că întâmplarea a fãcut să locuim aici, țin să-mi fie respectată măcar etnia, dacă altceva nu, că oricum nu se respectã nimic."

Potrivit prefectului de Covasna, steagul secuiesc este arborat și pe sediile primăriilo dinr Târgu Secuiesc, Baraolt, Cernat, Lemnia, Ojdula, Ghelința, Vârghiș și Arcuș. Indiferent de etnie, localnicii nu par, însă, deranjați de această situație.

VOX român: "Nu mă deranjeazã. Aici locuiesc și secuii și e un simbol al secuimii."

VOX ungur: "Steagul e o simbolie a apartenenței etnice și cred că trebuie sã fim mîndri."

La începutul anului, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamaș Sandor, le-a cerut edililor din județ să arboreze drapelul secuiesc pe fațada primăriilor. Și asta în semn de solidaritate față de cei despre care spune că "au fost atacați" de fostul prefect, Codrin Munteanu, pentru folosirea simbolurilor secuiești.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Priorități pentru Bragadiru ( 21 Iulie 2021 )

    Atragerea fondurilor europene, o prioritate pentru noul edil al orașului Bragadiru. Gabriel Lupulescu și-a preluat oficial mandatul de primar al orașului Bragadiru. După depunerea jurământului, în fața prefectului Daniel Tudorel Zamfir și în prezența membrilor Consiliului Local Bragadiru și a mai multor simpatizanți, noul edil a anunțat că se va apuca de treabă pentru a onora încrederea persoanelor care l-au votat.

  • Restrictii ridicate în București; centrele de vaccinare, deschise și de Paște ( 26 Aprilie 2021 )

    Vești bune pentru locuitorii Capitalei! Rata de infectare în București a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori. Potrivit comunicatului Direcției de Sănătate Publică București, astăzi era înregistrată o rată de infectare...

  • Presat de prefectul Capitalei, primarul Sectorului 5 renunță la restricții ( 25 Martie 2021 )

    Piedone s-a răzgândit! Primarul Sectorului 5 al Capitalei a anunțat că renunță la noile restricții care ar fi urmat să intre în vigoare astăzi, la nivelul sectorului. Și asta după ce prefectul Capitalei, Alin Stoica, a...

  • Fosta conducere a Primăriei Sector 5, deplasare de lux la Cannes ( 21 Noiembrie 2020 )

    Plimbare în Franța, de 150.000 de euro, descoperită de Curtea de Conturi la Primăria Sectorului 5. Potrivit raportului dat publicității de actuala conducere a primăriei, privind activitatea instituției...

  • Traian Berbeceanu, pregătit pentru a deveni prefect al Capitalei ( 20 Octombrie 2020 )

    Traian Berbeceanu ar putea fi noul prefect al Capitalei! Potrivit unor surse din cadrul Partidului Național Liberal, premierul Ludovic Orban ar fi decis să-l demită pe prefectul municipiului București, Gheorghe Cojanu...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2