Date companie
 
 
 
 

Premierul, amendat după apariția fotografiei buclucașe

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Mai 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : masca, amenda, fotografie, fumat, orban
 

3.000 de lei! Atât îl costă pe șeful Guvernului, Ludovic Orban, fumatul în biroul de la Palatul Victoria și lipsa măștii de protecție. Cele două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, însemnând cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise, au fost achitate de premier chiar astăzi, prin intemediul platformei ghiseul.ro, anunță Guvernul. Potrivit comunicatului trimis presei, șeful Executivului consideră că „regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”. Amenzile au fost aplicate după ce, în mediul online, a apărut o fotografie în care premierul Ludovic Orban și câțiva membri ai Executivului încalcă flagrant măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului impuse chiar de aceștia, precum și legea anti-fumat. Poza, postată de fostul ministru de Finanțe Orlando Teodorovici, a devenit virală pe internet. În fotografie apar șeful Guvernului, Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, și ministrul Transporturilor, Lucian Bode. În imagine se vede cum Bogdan Aurescu are un trabuc în mână, Ludovic Orban fumează, iar Virgil Popescu ține în mână un pahar în care ar putea fi alcool. Lucian Bode stă la o masă pe care se văd o sticlă de șampanie, mai multe pahare cu băuturi alcoolice și câteva farfurii cu aperitive. Raluca Turcan este singura care are mască de protecție, dar o ține sub bărbie. Alte măști de protecție sunt pe masă, printre pahare și farfurii. După publicarea fotografiei, premierul a venit cu o explicație. Potrivit acestuia, era o reuniune cu ocazia zilei sale de naștere și persoanele prezente au servit o gustare și câte un pahar de bere sau de whisky, acesta fiind și motivul pentru care nu purtau mască. Premierul a mai precizat că în cadrul întâlnirii s-a discutat despre guvernare și că o astfel de fotografie nu caracterizează ceea ce se întâmplă în biroul său de obicei. În apărarea premierului și a miniștrilor liberași a sărit și vicepreședintele Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei, Octavian Oprea, care susține că aceștia au fost fotografiați într-un moment de relaxare, după obținerea a 33 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.


Premierul, amendat după apariția fotografiei buclucașe

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2