Date companie
 
 
 
 

Premierul Victor Ponta, prezent la ceremonia de cinstire a eroilor din Primul Război Mondial organizată la Bistrița

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 August 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : ponta, bistrita, militar, comemorare, mondial, razboi, eroi, primul, ceremonial, religios
 

Ceremonie în Parcul Eroilor din municipiul Bistrița! Sâmbătă, în Parcul Eroilor a avut loc un ceremonial militar și religios, în memoria eroilor din Primul Război Mondial, la împlinirea a 100 de ani. La evenimentul, care se înscrie în programul Zilelor Municipiului Bistrița, au participat și delegațiile orașelor înfrățite. De asemenea, au fost prezenți premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul Doina Pană. După raportul gărzii de onoare, au fost intonate imnul României și cel al Uniunii Europene, după care a fost oficiată o slujbă în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă. În discursul său, premierul Victor Ponta a ținut să aducă aminte și de momentul istoric pe care îl marcăm la data de 23 august.

VICTOR PONTA, premierul României ”Azi e o zi specială pentru România, pentru că, în urmă cu 70 de ani, pe 23 August 1944, Majestatea sa Regele Mihai și România au trecut de partea forțelor binelui și a adus tributul de sânge pentru eliberarea Transilvaniei, a Ungariei, a Slovaciei, a întregii Europe, de sub ceea ce a fost coșmarul nazist.”

La final, premierul le-a mulțumit militarilor români de la Brigada 81 Mecanizată Bistrița, prezenți la ceremonial, pentru faptul că își fac datoria față de "România, față de comunitatea civilizată, față de cei care luptă împotriva răului care mai există în lume".



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Analize în plin război ( 25 Februarie 2022 )

    Conflictul dintre Ucraina și Rusia nu se va opri aici, consideră conf. univ. dr. Alba Popescu, specialistă în geopolitică și studii de securitate.

  • Rămas bun, Bogdan Stanoevici! ( 15 Ianuarie 2021 )

    Flori, lumânări și multe amintiri! Trupul neînsuflețit al actorului și omului politic Bogdan Stanoevici a fost depus la capela cimitirului Bellu, unde cei care l-au iubit și apreciat i-au putut aduce un omagiu.

  • Schimbări majore pe piața muncii, provocate de pandemia de coronavirus ( 5 Ianuarie 2021 )

    Pandemia de COVID-19 a afectat piața muncii care se află într-o continuă schimbare. Anul 2020 a produs o modificare capitală a modului de desfășurare al activităților, mutate în majoritatea cazurilor...

  • Mesajul președintelui, la început de an școlar ( 14 Septembrie 2020 )

    „Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți super-eroi” le-a transmis președintele Klaua Iohannis, în această dimineață, elevilor. Seful statului le-a spus școlalilor că are încredere în ei.

  • 40 de ani de la moartea marelui ziarist Pamfil Șeicaru ( 26 August 2020 )

    S-au împlinit 40 de ani de la trecerea în rândul celor drepți a marelui om de cultură și ziarist Pamfil Șeicaru. Cu această ocazie, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat o ceremonie de comemorare...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2