Senatorul, Adrian Țuțuianu, a demisionat din funcția de președinte executiv al PSD Dâmbovița, ca reacție la întâlnirea unor colegi din conducerea județeană a partidului cu liderii locali ai Partidului Democrat Liberal. Pe blogul său personal, parlamentarul social-democrat a declarat că a luat această decizie la ședința Biroului Permanent Județean din data de șapte februarie, din dorința de a trage un semnal de alarmă înaintea alegerilor locale. În opinia lui Adrian Țuțuianu, unii colegi de partid par că se tem să câștige alegerile sau nu-și doresc acest lucru. Acesta a adăugat că, în tripla sa calitate de secretar executiv al partidului la nivel național, secretar în Biroul Permanent al Senatului și membru PSD, va continua să lupte pentru ideile principalului partid de opoziție. Totodată, Adrian Țuțuianu a precizat că nu este dispus la compromisuri. Într-o conferință de presă, președintele PDL Dâmbovița, Florin Popescu, a confirmat faptul că a mers, de Ziua Unirii, la sediul PSD Dâmbovița, după ce a observat că social-democrații nu au venit la manifestări. La sediul PSD se afla, însă, și Adrian Țuțuianu, iar discuțiile, purtate la o cafea, au vizat găsirea unor soluții de colaborare în interesul județului.
PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu! Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, speră ca, spre binele României, moțiunea să treacă.
PSD a sesizat Curtea Constituțională, referitor la Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență din 2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Magistrații constituționali...
Gest bizar, al unei angajate din sediul central al PSD situat în Șoseaua Kiseleff! Social-democrații aflați în sediu, aseară, au alertat serviciul unic de urgență 112, după ce femeia în vârstă de 32 de ani s-a automutilat...
Reacții virulente, pe scena politică, după ce Florin Iordache a fost votat în Parlament pentru a prelua șefia Consiliului Legislativ! Iordache a fost acceptat cu 185 de voturi pentru și 43 împotrivă, pe când...
Nou atac al liderului PNL Ludovic Orban la adresa PSD. Premierul sustine că Partidul Social Democrat trebuie inlaturat de la putere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019