Președintele României, Traian Băsescu, este bunic! Fiica sa cea mică, Elena, a adus pe lume o fetiță, care a primit numele Sofia Raisa. Ea a născut prin cezariană, în noaptea de sâmbătă, spre duminică, la Spitalul Universitar din Capitală. Șeful statului a declarat, la ieșirea din spital, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar despre nepoțica sa, a spus că seamănă cu el.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "- Păi, cum să n-o văd! Am ținut-o și în brațe. E extraordinar! - Cu cine seamănă? - Cu mine, sigur! Se vede, că s-a și grăbit să iasă!"
La naștere, nepotica presedintelui a cântărit 2 kilograme și 700 de grame. Bebelușul era așteptat peste trei săptămâni, însă doctorii au decis că este mai bine ca nașterea să aibă loc mai devreme.
LEONARD GRECESCU, purtător de cuvânt, Spitalul Universitar "Părinții sunt fericiți, sunt sănătoși. Evoluția este favorabilă, atât a copilului cât și a mamei. Este împreună cu soțul, în salon. Toți trei sunt bine."
Primul copil al Elenei Băsescu și al sotului ei, Bogdan Ionescu, a venit pe lume chiar în ziua în care părinții au împlinit un an de la căsătorie. Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a președintelui Traian Băsescu, în urma suspendării din vara anului trecut.
Amenzi și măsuri de închidere, aplicate de Protecția Consumatorilor în campusurile universitare! Conform comunicatului transmis de ANPC, în urma neregulilor constatate în timpul controalelor efectuate în 82 de campusuri universitare...
Îndrăgita artistă, Elena Gheorghe, pentru prima oară într-o emisiune de televiziune, după o lungă absență! Și unde altundeva, dacă nu la Favorit TV, în emisiunea "Ceasuri de folclor", prezentată...
Clădirea abandonată a Casei Radio din București ar putea deveni utilă, la circa trei decenii de la momentul încetării lucrărilor. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că are în plan să transforme...
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început astăzi și la Spitalul Universitar din Capitală! Primii care s-au imunizat au fost medicii cei mai expuși – medicii de la UPU, din ATI și din Blocul Operator.
Dar de sărbători, pentru o maternitate din București! Organizația Salvați Copiii România a dotat Maternitatea Spitalului Universitar de Urgență București cu un incubator de transport, un ventilator de transport, un...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019