Date companie
 
 
 
 

Previziuni sumbre, în pandemie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 18 Septembrie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Previziuni numar cazuri COVID
 

Cazurile de COVID-19 ar putea exploda în perioada următoare. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a declarat la un post de televiziune că situația este una cât se poate de serioasă, iar predicțiile specialiștilor au fost reevaluate. Astfel, ne putem aștepta, ca până la data de 15 octombrie, în țara noastră să existe o medie săptămânală de 17.000 de cazuri. În prezent, peste 700 pacienți ajung zilnic internați la ATI și sunt raportate în jur de 60 de decese. Gheorghiță susține că până la mijlocul lunii viitoare ar putea exista aproximativ 2.500 de cazuri zilnic. Din acest motiv, el consideră obligatorie implementarea unor noi măsuri, chiar dacă par nepopulare sau discriminatorii, în localitățile unde rata de incidență depășește 3 la mie. De altfel, Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, noile măsuri pentru localitățile, pe baza propunerilor CNSU. Începând cu data de 20 septembrie, va intra în vigoare certificatul verde. Oamenii vor putea face dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a testării prin intermediul unei aplicații mobile. Totodată, cetățenii străini care provin din state care nu emit certificatul verde, fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării cu documente emise de statele respective.


Previziuni sumbre, în pandemie

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2