Date companie
 
 
 
 

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 Februarie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : parinti, copii, clasa, inscrieri, pregatitoare
 

Au început înscrierile în clasa pregătitoare! Părinții copiilor care împlinesc 6 ani până la 31 august 2015 au intrat deja în febra înscrierilor micuților la școală. Potrivit calendarului, părinții trebuie să completeze cererile-tip în intervalul 23 februarie -13 martie.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Pentru a putea înscrie copilul în clasa pregătitoare, pe lângă cererea tip, părintele sau tutorele legal trebuie să aducă o copie, dar și originalul actului de identitate. De asemenea, este necesar și certificatul de naștere al micuțului și, acolo unde este cazul, alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și specifice."

Etapa a doua de înscriere va avea loc în perioada 24 martie - 3 aprilie. Atunci vor fi înscriși copiii care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ. În această etapă pot fi depuse solicitările de înscriere în altă școală decât cea de circumscripție. Părinții vor completa o cerere de înscriere, iar repartizarea se va face pe locurile rămase disponibile după prima etapă. În 10 aprilie vor fi afișate, la unitățile de învățământ și pe site-urile inspectoratelor școlare, listele cu copiii înscriși după a doua etapă. În situația în care, într-o școală, numărul cererilor de înscriere primite de la părinți cu domiciliul în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale și specifice.

ADRIANA GEORGESCU, director adj., Școala Gimnazială nr. 59 București "Criteriile generale se referă la acte doveditoare la calitatea de orfan a unui copil, la acte doveditoare la existența unui handicap al copilului sau, pur și simplu, la acte doveditoare la înmatricularea unui frate al copilului la noi în școală."

Criteriile specifice se referă la actele care dovedesc că una din rudele copilului a fost elev al școlii sau că mai există frați ai acestuia în aceeași școală. Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de inspectoratele școlare fiecărei unități de învățământ ține cont de capacitatea de cuprindere a acesteia.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2