Primarii și viceprimarii ar putea fi nevoiți să dea teste periodic, pentru a se stabili dacă știu ce probleme sunt în comunitățile pe care le conduc. Cei care îi vor testa vor fi consilierii locali. Așa prevede un proiect de lege depus la Camera Deputaților. Cei mai mulți dintre primari nici nu vor, însă, să audă de așa ceva.
DUMITRU CORJUC, primar, comuna Ipotești, jud. Suceava "Ca să verifice primarul, trece în subordinea consilierului. Atât ne-ar mai trebui, că restul, avem de toate. Pe mine mă întreabă cetățenii comunei, nu consilierii. Consilierul poate să îmi aducă la cunoștința problemele comunei, nu să mă întrebe el pe mine de problemele comunei."
MIHAI NEAȚĂ, primar, comuna Milcovul, jud. Vrancea "Această inițiativă ar fi foarte bună, dar cu anumite condiții. În primul rând și consilierii locali să fie supuși la testări. Când e vorba de obligații, consilierii nu și le asumă niciunul sau dau din coate, nu au timp, nu pot, sunt probleme pe care nu le pot rezolva ei, consilierii."
VOX "- Ar trebui testați primarii și viceprimarii? - Cam așa ceva. Cam așa ar merita. - Cine să-i testeze? - Tot lumea, oamenii din comună."
Proiectul de lege prevede ca, o dată la trei luni, edilii să răspundă la o serie de intrebări pe teme de actualitate locală, adresate de către consilieri.
VOX "- Vi se pare normal ca un primar să fie verificat de un consilier local? - Nu."
VOX "Dacă primarul nu e capabil, poate să îl tragă la răspundere nu numai consilierii, ci și legea. Foarte bine ar fi!"
Conform proiectului de lege, întrebările pentru primar vor fi adresate de opoziție și putere în mod alternativ, iar numărul de întrebări va fi în funcție de proporția partidelor reprezentate politic în Consiliul Local.
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Ministerul Sănătății a aprobat ordinul privind testare în farmacii cu teste antigen rapide, în scopul depistării coronavirusului. Potrivit prevederilor, farmacia poate poate opta pentru desfășurarea...
Transportul public din zona București-Ilfov va intra, începând cu luna aceasta, într-un proces de reorganizare. Anunțul a fost făcut de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov. Proiectul își propune să optimizeze actuala rețea de transport de la nivelul întregii regiuni.
Noile tarife anuale pentru parcările din București, votate, astăzi, de consilierii generali! Începând de anul viitor, locuitorii Capitalei trebuie să scoată din buzunar o sumă de șapte ori mai mare pentru parcare...
Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul obținut de la stat, dar oricine poate opta să rămână angajat și să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019