Date companie
 
 
 
 

Primarul comunei maramureșene Repedea face și pe șoferul microbuzului școlar

RSS Știri
 
 
Data publicării : 26 Ianuarie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : sofer, primar, microbuz, scolar, repedea
 

Caz inedit, în comuna maramureșeană Repedea, acolo unde primarul și-a asumat și rolul de șofer pe microbuzul școlar, după ce persoana care ocupa acest post s-a îmbolnăvit și nu și-a mai putut îndeplini sarcinile de serviciu.

AMBIANȚĂ  "Copii, puteți să vă dați jos și ne întâlnim la ora 12.00!"

La prima oră a dimineții, edilul pornește mașina și parcurge mai bine de 10 kilometri, până strânge toți elevii de pe ulițe. Cum traseul este accidentat, șoferul de lux circulă cu prudență, mai ales în perioada de iarnă.

VOX "- Ai întârziat la școală, până acum? – Nu! – Cum conduce șoferul? – Bine!"

De la finalul vacanței de iarnă, primarul nu-și mai vede capul de treabă. Deși mai există un microbuz în comună, cu șofer angajat, numărul mare de copii și distanțele mari dintre cătune fac imposibil transportul, la timp, cu o singură mașină.

AMBIANȚĂ "- Salut, domnule coleg! – Neața! - Mai ai, mai ai? – Mai e asta! - Ultima cursă, nu? - Da!"

VOX "Până la 8.00, e coleg și de la 8.00, domnul primar.  I-am zis că trebuie să ia două salarii, și de primar, și de șofer."

PETRU ȚIUDIC, primar, comuna Repedea "Am terminat cu transportul copiilor la școli și acum am venit, am parcat microbuzul și încep programul la Primărie, ca primar!  La ora 12.00, iar încep să  duc copiii."

Primarul din Repedea va mai conduce microbuzul școlar cel puțin două săptămâni, până când titularul de drept al postului de șofer se va însănătoși.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2