177 de controale, la operatorii economici din sectorul energiei electrice și gazelor naturale, sunt în derulare, transmite Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Activitatea de control urmărește respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice și gazelor naturale a reglementărilor emise, precum și a obligațiilor prevăzute de legislația națională în domeniu. Conform ANRE, rezultatele acțiunilor de control vor fi aduse la cunoștința opiniei publice după finalizarea acestora. Autoritatea va continua să monitorizeze respectarea prevederilor legale în vigoare pentru a remedia acele încălcări care afectează consumatorii de energie electrică și gaze naturale. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a transmis precizările după ce, vineri, premierul Marcel Ciolacu a remarcat că există furnizori care au crescut ”nefundamentat” prețurile de furnizare a gazelor naturale, în condițiile în care acestea au scăzut în alte state europene. El le-a cerut ministrului Energiei, Sebastian Burduja, și ANRE să verifice situația. Șeful Energiei a declarat că ministerul nu are drept legal de control asupra furnizorilor din energie, dar a solicitat, atât oficial, cât și public, ANRE să verifice modul în care furnizorii de pe piața de gaze și energie electrică respectă prevederile Ordonanței de Urgență 27/2022.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019