Probleme la concursul pentru directorii unităților de învățământ! Schimbarea managerilor cu o rapiditate uimitoare și o metodologie publicată cu doar o lună înainte de începrea probelor, a generat reacții de nemulțumire în toate școlile din România. Fiecare cadru didactic care a dorit să se înscrie la concurs a fost nevoit să-și introducă portofoliul pe o platformă online. Demersul s-a dovedit, însă, anevoios, marcat de o mulțime de piedici.
FLORENTINA GASPAR, director, Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" București "A fost destul de dificil să fie încărcat. Cred că s-a lucrat ceva. Eu sunt decisă să aflu toți acești termeni ai proiectului. Cred că nu sunt atât de mulți înscriși. Nu s-a înscris nimeni!"
Contrar motto-ului acestui proiect, "Educația - mai aproape de noi prin debirocratizare", cadrele didactice care s-au înscris la concursul pentru directori au avut de introdus pe platformă numeroase documente. De la cazier judiciar, certificat de naștere, certificat de căsătorie, carte de identitate, diplome și CV la certificat medical și ofertă managerială. In total, 18 documente obligatorii și multe alte documente justificative ale CV-ului care se regăsesc în fisa lor de evaluare.
FLORENTINA GASPAR, director, Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" București "A fost o olimpiadă a hârtiilor de nedescris. Dacă acesta a fost scopul acestui concurs ca director cu experiență în domeniu să fie marginalizați, această metodologie și acest mod de a organiza concursul atinge acest scop."
Astfel, pe lângă înscrierea dificilă la acest concurs, un director în funcție trebuie să-și îndeplinească atribuțiile de manager al instituției de învățământ, dar și să își desfășoare în bune condiții orele la clasă. Examenul scris urmează să aibă loc pe 12 octombrie, timp insuficient pentru a parcurge bibliografia de concurs, spun cadrele didactice.
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Românii pot obține certificate digitale europene COVID-19 accesând platforma securizată https://certificat-covid.gov.ro, în opt pași. Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, timpul de generare...
Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura...
Ministerul Afacerilor Externe anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a 120 posturi diplomatice și consulare și 132 de posturi pentru funcții de execuție. Selecția se va desfășura în baza regulamentelor...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019