Date companie
 
 
 
 

Profesorii au protestat în Capitală și au scandat "Fără educație, moare orice nație!"

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Noiembrie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : protest, miting
 

Peste zece mii de cadre didactice au protestat în Capitală. Profesorii au cerut alocarea a cel puțin 6 la sută din Produsul Intern Brut pentru învățământ și modificarea Legii Educației. Dascălii au plecat în marș din fața Guvernului spre Parlament, purtând tricouri inscripționate cu mesajul "Salvați Educația!" și scandând "Fără educație, moare orice nație!". Unul dintre profesori, îmbrăcat ca un cerșetor, a purtat un banner pe care era scris "Murim noi, muriți și voi!". La protestul organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ au venit cadre didactice atât din Capitală, cât și din numeroase județe ale țării. Profesorii au solicitat și adoptarea unei legi a salarizării, dar și la depolitizarea și debirocratizarea învățământului. Potrivit liderului Federației, Simion Hăncescu, săptămâna viitoare ar putea fi organizat un referendum în rândul cadrelor didactice, cu privire la declanșare grevei generale în perioada alegerilor europarlamentare sau înainte de încheierea anului școlar.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2