Propunere de modificare a Codului Rutier! Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege care prevede interzicerea folosirii telefonului mobil sau a tabletei, în timpul mersului. Nerespectarea acestei prevederi va fi sancționată între 9 și 20 puncte-amendă și 6 puncte de penalizare.
ANA IACUB, reporter ”Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, se interzice chiar și ținerea în mână a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video. Interdicția este valabilă și în cazul conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, precum bicicliștii.”
Pe lângă amendă, se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă proiectul va fi aprobat, noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. În acest interval de timp, Poliția Rutieră va desfășura acțiuni de informare a participanților la trafic cu privire la aceste modificări.
Christian Ciocan, amendat pentru încălcarea Codului Rutier! Fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, care în prezent este împuternicit director al Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne...
Primul centru mobil de vaccinare a fost deschis în localitatea Afumați, din județul Ilfov! Prezent la inaugurare, șeful statului, Klaus Iohannis, s-a declarat mulțumit de felul în care decurge campania de vaccinare în țara noastră.
Imaginile revoltătoare cu puii de urs chinuiți, publicate de asociația „Casa lui Patrocle” pe rețelele de socializare, au avut efect. Muncitorii forestieri care au smuls cu brutalitate puii din bârlogul lor și, apoi, i-au...
Șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, prinși de polițiști în Capitală! Mai mulți conducători auto au fost opriți în trafic sâmbătă seară de către oamenii legii. În urma raziei, polițiștii au identificat un șofer în vârstă de 34 de ani, aflat sub influența substanțelor psihoactive, care se deplasa pe bulevardul Beijing din Sectorul 1.
Cozi la service-urile auto, pentru schimbarea anvelopelor de vară, cu cele de iarnă. Prima ninsoare i-a luat prin surprindere pe șoferii care, de teama amenzilor, se grăbesc să își echipeze mașinile. Potrivit legii...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019