Guvernul merge înainte cu impunerea taxei pe zahărul din băuturile răcoritoare, în pofida criticilor federațiilor din alimentație. Ministerul Finanțelor a publicat spre dezbatere proiectul de ordonanță prin care se introduce taxa pe zahăr, alături de alte măsuri fiscale și bugetare. Potrivit actului normativ, pentru băuturile răcoritoare cu un conținut de zaharuri de 5 până la 8 grame la 100 de mililitri, acciza nearmonizată va fi de 80 de bani pe litri, iar pentru cele cu un conținut de peste 8 grame de zaharuri la 100 de mililitri, acciza va fi de un leu pe litru. Sunt exceptate de la această taxă băuturile răcoritoare naturale fără adaos de zaharuri și amestecurile de băuturi nealcoolice, cu sau fără adaos de zaharuri, produse pe loc în cadrul unităților de alimentație. Introducerea taxei pe zahăr este aspru criticată de asociațiile din domeniu. Astfel, Federația Patronală Română din Industria Alimentară, Romalimenta, precizează că în țările în care s-au aplicat taxe similare, acestea au fost ineficiente și nu au determinat îmbunătățirea stării de sănătate a populației ori stimularea unei alimentații echilibrate. În plus, măsura propusă de Ministerul Sănătății vizează doar zahărul în exces din băuturile răcoritoare, în timp ce alte produse alimentare cu zahăr sunt neglijate. Taxa pe zahăr este este discriminatorie, are impact negativ în economie și nu rezolvă problemele de sănătate ale românilor, au comunicat la rândul lor reprezentanții Asociației Naționale a Băuturilor Răcoritoare. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie. Prin același proiect de act normativ, Guvernul vrea să mărească acciza la țigări.
BIANCA ROTARU, reporter "Ministerul Finanțelor susține că majorarea accizei la țigări se impune pentru a fi evitată procedura de infringement împotriva României. Nivelul actual al accizei nu reprezintă cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, atât cât ar trebui."
Prin urmare, acciza totală va crește de la 483,74 lei/1.000 țigarete, la 503,97 lei/1.000 de țigarete. Măsura ar urma să se aplice de la 1 septembrie.
Sute de mii de noi doze de vaccinuri împotriva tuberculozei și hepatitei B, disponibile în perioada următoare! Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat 406.000 de doze de vaccin anti TBC...
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...
Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019