Date companie
 
 
 
 

Proiectul de ordonanță privind concedierile și înghețarea posturilor din instituțiile publice, în dezbatere

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 August 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : reducere, concurs, finante, ministerul, post, ordonanta, bugetar, institutii
 

Oameni dați afară din aparatul guvernamental și posturi înghețate, în instituțiile de stat! Potrivit proiectului de Ordonanță pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat în această dimineață de Ministerul Finanțelor, se prevede reducerea cu 50 la sură a numărului de angajați în instituțiile publice. Actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat, a angajaților acestora și aparatului de lucru al Guvernului, precum și cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale cu rang de secretar de stat. Reducerea numărului de angajați ar determina o reducere a cheltuielilor bugetare cu 7,1 milioane lei în anul 2019 și de 21,3 milioane lei la nivelul unui an bugetar. De asemenea, va fi suspendată ocuparea prin concurs a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile publice. Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a ordonanței se continuă procedurile de ocupare a acestora. Prin excepție, se pot organiza concursuri sau examene pentru: personal didactic, personal medico-sanitar, ofițeri, subofițeri, agenți de poliție, maiștri militari, funcționari publici cu statut special din anul 2019 și încadrării personalului promoției 2019 a Institutului Național al Magistraturii. Totodată, în ordonanță se specifică că posturile vacante din sectorul bugetar vor fi ocupate conform principiului "unu la trei", respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat. În prezent, principiul de ocupare a posturilor la stat este unu la doi. Tot în ordonanță se specifică că instituțiile publice nu vor mai putea achiziționa din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția demnitarilor. Potrivit notei de fundamentare, blocarea ocupării posturilor vacante va genera scăderea cheltuielilor cu 76,7 milioane lei la nivelul unui an bugetar.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2