Date companie
 
 
 
 

Protest al pensionarilor în fața Guvernului

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Martie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : protest pensionari
 

Protest al pensionarilor în fața Guvernului. Trei federații reprezentând interesele vârstnicilor le-au reamintit guvernanților de promisiunile din campania electorală de recalculare a pensiilor pe care aceștia nu le-au respectat.

DUMITRU COJANU, președinte Federația Națională „Unirea”

"Ne-am adunat aici pentru că decidenții actuali și-au bătut joc de pensionarii români după ce doi ani la rând ne-au tăiat din drepturile de pensii, acum când prețurile la alimente, la medicamente și utilități au crescut cu până la 300 la sută, de au ajuns ca aceste cheltuieli să fie egale cu pensia."

"Se descurcă foarte greu, nu au cum să-și plătească utilitățile, nu au cum să-și plătească facturile nesimțite pe care le-au majorat aștia prin liberalizarea nesimțită."

Pensionarii mai cer majorarea punctului de pensie cu 10% în al doilea semestru al anului, pe fondul scumpirilor accentuate și al creșterii facturilor la utilități, modificarea procentului de 9,4% prevăzut în PNRR la nivelul procentului mediu european precum și implementarea de măsuri pentru colectarea de către ANAF, în totalitate, a contribuțiilor de asigurări sociale și interzicerea compensării datoriilor instituțiilor și unităților economice.


Protest al pensionarilor în fața Guvernului

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Proteste ale pensionarilor militari în Capitală ( 1 Martie 2011 )

    Mii de militari pensionari sau disponibilizati au protestat in Capitala. Cadrele militare in rezerva sau care au ramas fara slujba sunt nemulțumite de recalcularea pensiilor, dar și de noul Cod al Muncii. Protestatarii au ajuns în marș în Piața Romană.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2