Situație gravă în orașul Băicoi, din județul Prahova! Localnicii se plâng de mirosurile grele provenite de la un depozit de deșeuri situat la marginea orașului. Din cauză că autoritățile nu iau măsuri, oamenii au făcut mai multe măsurători din banii lor. Rezultatele acestor analize au arătat depășiri de 20 de ori mai mari peste limita maximă admisă, în ceea ce privește concentrația de hidrogen sulfurat din atmosferă. Valorile sunt în totală contradicție cu cele rezultatele analizelor făcute de firma care administrează depozitul de deșeuri, conform cărora „nu rezultă depășiri”. Oamenii sunt revoltați de pasivitatea autorităților. De ani de zile, reprezentanții Gărzii de Mediu vin, constată aceleași neregularități, dau amenzi și pleacă. În urma unui control realizat în aprilie, Direcția de Sănătate Publică a depistat mai multe probleme la depozitul de deșeuri, care este situat la o distanță mai mică de zona locuită decât cea permisă legal. Societatea a fost amendată atunci cu 10 mii de lei. Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, Prahova este printre primele județe din țară în ceea ce privește incidența cazurilor de cancer. În anul 2017 au fost consemnate peste 1.300 de cazuri, iar, în 2018, 1.280 de cazuri.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
Fraudă uriașă în domeniul deșeurilor! Șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor au fost depistate cu nereguli grave de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul A.N.A.F..
Asociația Forța Fermierilor a organizat, astăzi, un mars de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Protestatarii cer ca agricultura să fie inclusă în lista de priorități strategice de anul acesta.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019