A șasea zi de proteste ale fermierilor și transportatorilor, o nouă zi tensionată pentru guvernanți! Luni-dimineață, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, în contextul protestului în desfășurare. Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele ședințe de guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor”. De asemenea, s-a discutat despre situația verificării în teren a problemelor semnalate de protestatari. Șeful Executivului le-a cerut miniștrilor să continue discuțiile cu fermierii și transportatorii, implicând în dialog și asociațiile mari, reprezentative pentru cele două domenii.”Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, a punctat premierul. Luni, negocierile între reprezentanții protestatarilor și cei ai ministerelor implicate au continuat, fără să se ajungă, însă, la un consens notabil privind soluțiile. Fermierii și transportatorii implicați în protestele care blochează în mare parte accesul în București și în marile orașe au anunțat că nu vor renunța, până ce Executivul nu va prezenta soluții clare pentru rezolvarea problemelor din sectorul agricol și din cel al transporturilor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019