Angajații Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa" se solidarizează cu colegii lor de la alte muzee, care protestează din cauza nemulțumirilor salariale. Prin urmare, Muzeul ”Antipa” nu va participa la ediția din acest an a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”. ”Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială. Trebuie ca și restul Guvernului sa înțeleagă”, se arată în comunicatul transmis de instituția culturală. Anul trecut, Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa" din București a înregistrat aproape 600.000 de vizitatori, acesta fiind cel mai mare număr de vizitatori în cursul unui an, de la înființarea acestei instituții, se precizează în comunicat. În 18 mai, Muzeul ”Antipa” va avea program normal de vizitare, între 10:00 și 20:00, ultima intrare fiind la ora 19:00. Pe lângă Muzeul ”Antipa”, alte două mari muzee au anunțat că nu participă la evenimentul cultural ”Noaptea Muzeelor”. Este vorba despre Muzeul Național de Artă și Muzeul Național de Istorie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019