Protest de amploare al taximetriștilor, în Capitală! Sute de șoferi și-au adus taxiurile în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului. Ei au acuzat ilegalitățile practicate de platformele online de transport și au solicitat modificarea legii taximetriei.
VOX "Problema e că Uber-ul în primul rând ar trebui să fie o instituție calificată, ar trebui să facă niște stagii de pregătire pentru obținerea acestei licențe. Vedeți, noi avem o licență. Pentru această licență, dăm niște examene, niște teste. Prin această licență, noi avem dreptul să facem taximetrie pe București."
Protestul a fost organizat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, care reclamă lipsa de reacție a Guvernului la cerințele transportatorilor autorizați ce își desfășoară activitatea legal. Taximetriștii sunt nemulțumiți și de faptul că statul român consideră că ride-sharingul este un serviciu online, în condițiile în care Curtea Europeană de Justiție a decis deja că el reprezinta o activitate de transport de persoane si ar trebui reglementat ca atare. Taximetriștii solicită ca șoferii care lucrează pentru aplicații de tip Uber să aibă aceleași obligații ca ei, adică să realizeze controale periodic, să plătească taxe și impozite către stat și să ofere clienților bon fiscal.
VOX "Sunt dublu față de noi. Vin stă cu chirie câte 3-4 inși din Călărași, copii de 19-20 de ani și se plimbă și aleargă pe străzi. Nu e mediatizat, să vedeți câte accidente sunt din cauza lor, ce periculoși sunt. Toată lumea dă în taxi, taxi. Să-i termine pe aia care fac prețurile, să-i termine."
VOX "- Practic, șoferii de la Uber și celelalte companii nu dau examen și nu au licență. - Practic, nu sunt autorizați? - Nu au acel atestat care e valabil și care trebuie să îl aibă și ei, acel atestat prin care atestează valoarea profesională."
Potrivit News.ro, reprezentanții platformei Uber au transmis că sunt de acord cu taximetriștii protestatari și au subliniat că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport din orașe. Taximetriștii au dat un ultimatum Guvernului. Dacă în două săptămâni Executivul nu emite o ordonanță de urgență prin care să le rezolve revendicările, ei amenință să blocheze Bucureștiul cu mașini aduse din toată țara.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
Asociația Forța Fermierilor a organizat, astăzi, un mars de protest cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului. Protestatarii cer ca agricultura să fie inclusă în lista de priorități strategice de anul acesta.
Protest la Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea! Profesorii și elevii nu sunt de acord cu demiterea lui Florin Nicoară de la șefia unității școlare și vor să fie repus în funcția de director.
Oferte turistice atractive, pentru sezonul estival! Posibilele relaxări ale restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus le dau speranțe românilor care vor să călătorească vara aceasta. Agențiile de turism...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019