Vești bune pentru conducătorii auto! Executivul a luat o decizie privind punctul de amendă! Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va îngheța valoarea punctului de amendă pentru anul viitor. Totodată, modul de calcul, care este raportat la salariul minim pe economie, trebuie schimbat, deoarece nu este o soluție care să se poată aplica. Premierul spune că practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie și în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creșterea salariului minim.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "În 2017, Executivul a înghețat valoarea punctului de amendă la 145 de lei. Practic, valoarea amenzilor a rămas neschimbată timp de trei ani în ciuda majorării salariului minim. Executivul actual a decis să păstreze această valoare și pentru 2020."
Prim-ministrul Ludovic Orban a mai afirmat că relația între punctul de amendă și salariul minim pe economie nu este o soluție care să se poată aplica și că pe viitor punctul de amendă trebuie calculat altfel.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Christian Ciocan, amendat pentru încălcarea Codului Rutier! Fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, care în prezent este împuternicit director al Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne...
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...
Ludovic Orban se gândește la fotoliul de la Cotroceni! Președintele PNL a declarat că nu exclude posibilitatea de a candida la președinția României.
Intervenție a liderului PNL, Ludovic Orban, privind tensiunile din coaliția de guvernământ, declanșate în urma demiterii lui Vlad Voiculescu de la șefia Ministerului Sănătății! În niciun stat democratic, un premier...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019