Ediția de anul acesta a programului ”Rabla pentru electrocasnice” prezintă modificări semnificative. Programul modificat a fost postat pentru consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului. În premieră, au fost introduse două măsuri, menite să crească procentul utilizării voucherelor, dar și sancționarea rezervării tichetelor fără intenția de a le utiliza. Conform noilor prevederi, perioada maximă pentru utilizarea voucherelor la comercianți scade la șapte zile, de la 14, cât era în anii precedenți. Totodată, cine rezervă un voucher și nu îl utilizează va fi restricționat, în sensul că nu va mai avea posibilitatea de a solicita un alt voucher pentru același tip de echipament. O altă modificare importantă o reprezintă eliminarea televizoarelor din categoria echipamentelor eligibile. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat că prioritatea programului din acest an este direcționarea bugetului de 100 de milioane de lei către înlocuirea aparatelor electrocasnice cu consum ridicat de energie. Programul ”Rabla pentru electrocasnice 2022” se află la a patra ediție. În anii anteriori, voucherele s-au epuizat în doar câteva minute de la startul înscrierilor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019