Raport al Ministerului Afacerilor de Externe privind votul din Diaspora! În raportul trimis premierului, se specifică faptul că, printre factorii care au dus la formarea cozilor la secțiile de votare din străinătate se numără suprapunerea referendumului cu alegerile europarlamentare și „acțiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni cu 5-6 autocare”. Potrivit raportului, MAE a aprobat toate cererile misiunilor de constituire a secțiilor de votare în străinătate, respectiv a propunerilor înaintate de către comunitățile de cetățeni, totalizând un număr de 441 secții de votare. Deocamdată, ministerul cheamă la consultări ambasadorii români din țările în care s-au înregistrat dificultăți la vot. Acum, procurorii anticorupție au preluat cercetările privind votul din Diaspora, în dosarul în care sunt înregistrate 42 de plângeri penale. Organizația Partidului Național Liberal Diaspora a depus, săptămâna trecută, la Parchetul General, un denunț penal la adresa ministrului de Externe Teodor Meleșcanu din cauza problemelor care au perturbat grav exercitarea dreptului în secțiile din străinătate, la europarlamentare. Potrivit reclamanților, Meleșcanu ar comis „abuzuri cu premeditare”. În plângere sunt specificate probleme precum secții puține, ștampile puține, personal insuficient și neinstruit și blocaje ale sistemului.
TORA APETRII, reporter ”MAE are, însă, ”experiență” în organizarea defectuoasă a alegerilor în Diaspora. În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014 s-au înregistra cozi uriașe, care au dus la demisia lui Titus Corlățean. Acesta a preferat să plece de la șefia Externelor, în loc să mărească numărul de secții în turul al doilea. Mandatul a fost preluat de Teodor Meleșcanu, dar și acesta a refuzat să deschidă noi secții. Asta, cu toate că Biroul Electoral Central l-a asigurat că ar fi fost o măsură legală.”
În cazul lui Titus Corlățean, D.N.A. a deschis o anchetă, blocată, însă, de refuzul Senatului de a-i ridica imunitatea. În ciuda situației, după rezultatul scrutinului din 26 mai, care a provocat un taifun în PSD și a ridicat problema schimbării unor miniștrii, Corlățean a fost menționat ca opțiune pentru a ocupa un loc important în Guvern. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, însă, că va respinge propunerea PSD de a-l numi pe Titus Corlățean pentru funcția de vicepremier. „Mi se pare o alegere total nepotrivită. Această propunere va fi clar respinsă. Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic”, a precizat Iohannis. El l-a numit pe Corlățean „artizanul catastrofei de la alegerile din străinătate din 2014”.
Promisiunea președintelui interimar Ilie Bolojan privind dezvăluirea cheltuielilor prezidențiale din mandatul lui Klaus Iohannis a fost îndeplinită. Administrația Prezidențială a transmis lista completă a cheltuielilor cu zborurile...
Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...
Anchetă uriașă, pentru fapte de corupție în Armata Română, cu un prejudiciu de peste 2.400.000 de euro! În dosar, este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu.
Klaus Iohannis a părăsit definitiv Palatul Cotroceni, după ce luni a demisionat din funcție. Garda de Onoare i-a prezentat onorul la final de mandat.
Val de percheziții domiciliare, în cazul conflictului stradal din Urziceni, județul Ialomița, soldat cu moartea a două persoane! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii din patru județe...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019