Rasplată nesperată pentru femeia de etnie romă din comuna Berca, județul Buzău, care a dus la poliție un portofel plin cu bani, găsit pe stradă. Gestul nobil al Loredanei nu a fost ignorat de autoritățile locale și de societatea civilă. Drept răsplată, administrația comunei i-a oferit un teren de 60 de metri pătrați, iar Asociația Habitat for Humanity s-a angajat să-i ridice o locuință. Acum voluntarii organizației umanitare muncesc de zor, cot la cot cu angajații unei bănci și cu rudele tinerei femei, la ridicarea casei. Loredana Neagu provine dintr-o familie numeroasă și extrem de săracă și are doi copii, o fetiță de un an și trei luni și un baiețel de patru ani. Zece adulți și patru copii locuiesc într-o casă de chirpici dărăpănată.
STELUȚA NECULA, voluntar ”Am venit din dorința de a ajuta familia Loredanei Neagu.”
LIVIU GHERGHESCU, voluntar ”Ne-am apucat de dimineață să facem pereții. La ora prânzului am ajuns la partea de sus.”
LOREDANA NEAGU ”Am ajutat voluntarii, să dau la mână, am bătut cuie, am făcut treabă cu dânșii.”
LOREDANA MODORAN, coordonator, Asociația Habitat for Humanity ”Va avea două dormitoare, un living, bucătărie și baie, și va costa 20.000 de euro.”
Loredana se va muta în curând, cu întreaga familie, în noua locuință.
Incendiu uriaș, sâmbătă-dimineață, la un service auto situat la ieșirea din Buzău, spre Brăila! La fața locului au intervenit peste 30 de pompieri, cu șase autospeciale de stingere și autocisternă. De asemenea, a intervenit Grupa...
Două cutremure s-au produs, în noaptea de joi spre vineri și vineri-dimineață, în județele Vrancea și Buzău, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
O tânără șoferiță s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băută la volan, a provocat un accident și a fugit de la fața locului. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Accidentul a avut loc, joi...
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, are calitatea de inculpat într-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T.. Edilul a fost audiat, luni, în dosarul ce vizează concesiunea unui teren din Sărărie. În urma anchetei procurorilor...
Amenzi de 175.000 de lei, în urma incendiului produs marți la o platformă de reciclare a deșeurilor situată la ieșirea din municipiul Buzău! În urma verificărilor, comisarii Gărzii de Mediu au găsit mai multe nereguli...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019